duminică, 19 octombrie 2008

PIELEA DIN JURUL OCHILOR - îți arată vârsta!


OCHII SUNT OGLINDA SUFLETULUI!

Ochii nu mint! Ei vă vor scoate la iveală toate secretele legate de îngrijirea pielii dar și cele care privesc stilul de viață sau condiția fizică generală.
Frumusețea privirii se datorează formei și culorii ochilor dar și felului în care vă îngrijiți pleoapele și pielea din jur.
Pielea din jurul ochilor este foarte sensibilă și delicată , necesitând îngrijire bună la orice vârstă. Este de altfel prima care se ridează. De aceea , de la 20-25 ani este indicată folosirea cremelor speciale pentru conturul ochilor , care hidratează , tonifică , protejează pielea , previne ridurile.
CARACTERISTICILE PIELII DIN JURUL OCHILOR
Pielea din jurul ochilor este de 4 ori mai subțire decât restul pielii faciale , fiind foarte vulnerabilă la apariția de iritații și de riduri. Se usucă foarte ușor datorită numărului scăzut de glande sebacee- 20/cm2 spre deosebire de zona obrajilor-800/cm2
De asemenea , la acest nivel fibrele de colagen și elastină sunt foarte subțiri , ceea ce crește riscul apariției ridurilor.
Microcirculația din jurul ochilor este influențată de afecțiunile renale , tiroidiene , hepatice ( pleoapele superioare și inferioare se umflă).

PROBLEMELE CELE MAI FRECVENTE ALE PIELII DIN JURUL OCHILOR

1 ) RIDURI
Zona din jurul ochilor este predispusă la apariția ridurilor datorită mișcărilor repetate ale pleoapelor , expunerii la frig sau raze solare..
Ridurile de expresie apar primele. De ridurile din colțul și din jurul ochilor nu scapă nimeni. Apar și la tineri , mai ales pe piele uscată , sensibilă și întreținută cu produse cosmetice neadecvate sau în exces.
Adesea ajutăm și noi apariția ridurilor: expunere excesivă la soare și solar , perseverența în a fuma , stresul , somnul insuficient.
Micile riduri localizate sub ochi , pot fi semnul că rinichii și vezica urinară fac eforturi pentru detoxifierea organismului.

2) CEARCĂNE
Sunt cercuri de culoare închisă situate sub ochi. Sunt cel mai adesea ereditare dar stresul, oboseala , fumatul , schimbările de temperatură , somnul insuficient , alimentația dezechilibrată le pot amplifica. Apar la început în colțul interior al ochilor și se răspândesc în linii curbepe toată zona sub pleoapa inferioară. Cauza o reprezintă acumularea de toxine și problemele de circulație locală. Pigmenții din sânge nu curg adecvat prin vasele sanguine și sunt blocați în țesutul conjunctiv. (dau pielii o nuanță diferită de cea normală- galben , violet , negru sub ochi)

3) PUNGI SUB OCHI

Ochiul este înconjurat de mici granule de grăsime care sunt separate de pereți de țesut conjunctiv, , susținute de mușchii ochiului. Herniile acestor pereți conjunctivi determină apariția pungilor , asociate cu acumularea de lichide și toxine

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU PIELEA DIN JURUL OCHILOR LA DIFERITE VÂRSTE

LA 20- 25 ani - apar primele riduri în jurul ochilor/ pot apare pungi sau cearcăne
LA 30 ani - țesutul conjunctiv lax al pielii are tonus și elasticitate scăzute și pielea pleoapei inferioare cedează mai repede. Apar riduri în jurul ochilor. Țesutul conjunctiv tinde să înmagazineze cantități mari de apă , pleoapele se umflă și apar pungi sub ochi.
LA 40 ani - pielea îmbătrânește vizibil/ ridurile sunt mai adânci și mai vizibile
LA 50-60 ani - pielea este deshidratată , uscată , pentru că la menopauză scade nivelul de estrogeni
LA peste 70 ani - pielea devine foarte sensibilă datorită uscării excesive a pielii/ apar iritații și roșeață foarte ușor

* Dermatocosmetologie - sănatatea pielii tale*
Dr Oana Clătici / claticioana@gmai.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu