duminică, 18 aprilie 2010

ALOPECIA ANDROGENICĂ sau CALVIȚIA - metode de tratament


Calviția – cunoscută sub numele de chelie – alopecia seboreică ( alopecia androgenică ) este foarte frecventă la bărbați , în apariția ei factorii genetici ( ereditari ) jucând un rol foarte important ( uneori se transmite direct de la tată la fiu , alteori sare una sau doua generații ) . Se asociază o secreție crescută de hormoni androgeni ( 5 hidroxitestosteron ) și o creștere a seboreei .

Alopecia androgenică la femei se instalează treptat și părul se rărește pe întreaga suprafață a scalpului ( se investighează o posibilă virilizare : dihidrotestosteronul si testosteronul total , consult endocrinologic ) .
Este o afecțiune care cu greu poate fi oprită din evoluție și de aceea necesită un tratament de lungă durată .

Se urmărește mai ales oprirea / încetinirea căderii părului !

Trebuie să recunoaștem că rezultatele privind creșterea părului în zonele de alopecie sunt decepționante ! Nu există un tratament radical al acestei afecțiuni ! Doar 2 medicamente sunt recunoscute și acceptate pentru tratamentul alopeciei androgenice : minoxidil si finasteridum !

Tratamentul local se face cu revulsive si antiseboreice : acid salicilic ( 1- 2 % ) , rezorcina ( 2- 3 % ) , sulf ( 5 – 6 % ) .

La bărbați – finasteridum – inhibă 5 alfa reductaza ( se administrează zilnic , cel puțin 6 luni )
La bărbați – chirurgia de transplantare – autogrefe din zona occipitală prelevate prin punch biopsie .

La femei – asociere de doze farmacologice de estrogeni cu un progestativ antiandrogen , ciproteron acetat , spironolactona .

La bărbați și femei – local - utilizare de minoxidil 2 % sau 5 % cu efect vasodilatator - prelungește faza anagenă și crește aportul de sânge la foliculi - ( efect favorabil mai ales în cazuri recente și nu foarte extinse ) . De menționat că oprirea tratamentului poate determina reapariția alopeciei ( de aceea se aplică pentru o perioadă de timp nedefinită , cât mai lungă .
- local – topice cu acid retinoic

Preparate speciale pentru păr și unghii ce conțin vitamine – ( acid pantotenic , biotina , piridoxina ) , cisteina , metionina , calciu , zinc , fier , cupru

Tratamentul factorilor favorizanți : seboree ( șampoane speciale dermatocosmetice )

Terapia laser low-level : HairMax Lasercomb – este un dispozitiv manual , un fel de ” pieptene cu laser ” – bazat pe terapie cu radiații laser de nivel energetic mic – care se comercializează în SUA . Stimulează creșterea foliculilor de păr prin activarea mitocondriilor din interiorul celulelor – stimulează foliculii intrați în stare de repaus ( o ședință săptămânală de 15 minute dă rezultate vizibile în 3-4 luni )


US Food and Drug Administration ( FDA ) are în studiu de fază 3 o nouă substanță – DUTASTERIDE care inhibă tipul 1 si 2 de 5 - alfareductaza și este de 3 ori mai activă în inhibarea tipului 2 de enzimă decât finasteridul și de 100 de ori mai activă în inhibarea tipului 1 de enzimă !


Dermatocosmetologie - sănătatea pielii tale

Dr Oana Clătici - claticioana@gmail.com

13 comentarii:

  1. Am inceput sa am probleme cu parul cu 2 ani in urma cand mi-am pus extensi cu cheratina(lipite de par) .Problemele constand in caderea excesiva ,subtierea firului si ingrasarea parul.La un an dupa am fost plecata in Mallorca si din curiozitate mi-am impletit tot parul in suvite mici(acelasi stil cum il au negresele) si in plus mi-au fost adaugate mese ,deoarece nu aveam parul destul de lung.Prima saptamana am avut dureri groaznice de cap ,deoarece parul era foarte strans impletit de la radacina(inclusiv ridurile de expresie nu mi se mai vedeau ,atat de tare era intinsa pielea).Parul il spalam o data p sapt deoarece era foarte greu si imi creea displaceri.Uneori aveam impresia k mi se smulge parul din radacina.Dupa 3 saptamani cand mi-am desfacut pletutele am constat k am pierdut foarte mult par ,firul era mult mai subtire ca inainte si mi se ingrasa in exces dupa o zi de spalare,in plus tin sa mentionez ca mi-a aparut si foarte multa matreata(ceea ce eu nu am avut niciodata).Uramtoarele 6luni mi-am lasat parul in pace,nici macar nu l-am mai vopsit;doar l-am spalat ingrijit si atat.In acest timp am observat ca s-a mai ameliorta putin problema,dar parul a inceput sa se deterioreze.Totusi dupa cele 6 luni de pauza am inceput sa imi decolorez parul de la negru ,voiam sa ajung la saten.Am fost la coafor si fiind nemultumita de rezultate am incercat acasa cu produse comerciale si am efectuat de 3 ori constant,o data la 3 saptamani cate o decolorare acasa .La ultima decolorare mi s-a incalzit parul deoarece am cumparat vopseaua cu cel mai mare oxidant si mi s-a ars groaznic.Dupa o luna mi-am mai vopsit o data parul iar apoi pauza.Momentan am 3luni de cand nu mi-am mai vopsit parul si nu am mai folosit presa.Am incercat doar o solutie de regenerare( Ervamatin se numeste).Zicea ca era buna pt problemele cu care ma confrunt eu.A fost buna doar atat cat am folosito,am avut volum,parul se ingrasa la 4 zile.Din pacate dupa intreruperea tratamentului parul a devenit ca inainte,desi a fost destul de scumpa.Am folosito 2 luni.intrebarea mea e ce as putea sa fac?mentionez ca am doar 20 de ani,am un regim de viata echilibrat (mananc sanatos si nu fumez) si nici stresata nu sunt,dar pe zi ce trece pierd tot mai mult par .Va multumesc mult si astept cat mai curand raspunsul dvs! imi cer scuze pt ca m-am lungit putin mai mult cu vorba.O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. tunde-l cat mai scurt, aplica masti cu ulei (masline, argan, ricin) si lasa-l in pace. Nu-l mai vopsi, decolora, si mai exact, nu-l mai agasa: nu-ti mai pune extensii, nu-l mai impleti, lasa-l cat mai natural cu putinta.

      Ștergere
  2. Ati descris atat de bine cateva dintre greselile care pot determina caderea parului !! Initial , parul a cazut datorita tractiunii asupra firului de par ( prin realizarea acelor codite ) . A fost o decizie inteleapta sa renuntati la codite ...Dar decolorarea parul a reprezentat o noua agresiune pentru firul de par !
    Daca nu sunteti stresata si aveti o dieta echilibrata , este bine sa va consulte un medic endocrinolog ( pot fi tulburari de functionare a tiroidei sau ovarelor ) , sa va investigati pentru posibile focare infectioase minore sau parazitoze . Pentru parul care se ingrasa frecvent exista sampoane dermatocosmetice speciale . Nu ati specificat daca locuiti in Romania !

    RăspundețiȘtergere
  3. mda ...tot felul de aberatii... oamenii se plang despre asta de sute de ani...si nu s`a facut absolut nk ... tot felul de tratamente care nu sunt bune de nimic ...dar spre disperarea oamenilor ei vor incerca si vor arunca cu banii ca sa le faca fundu mare la profitori... (minoxidil nu e bun de nimic ... doar sa`l iei ptr toata viata fara intrerupere... odata intrerupt parul cade chiar mai rau ca inainte)
    Oricum ... nu exista absolut nimic in lumea asta care sa te scape de chelie...odata ce a inceput sa iti cada parul ... asa va ramane !
    ASTIA SCOT TOT FELUL DE ABERATII,TRATAMENTE, CARE NU SUNT BUNE DE NIMIC!!! DOAR SA LE IA BANII LA FRAIERII CARE PUN BOTU`

    RăspundețiȘtergere
  4. Raspund ”anonimului” suparat : Este foarte adevarat ca tratamentul in alopecia androgenica este deceptionant ! Am spus-o deja in articol ! Parul odata cazut nu mai creste ! Putem insa incetini caderea parului! Iar ”aberatiile , tratamentele ” apar din dorinta de a-i ajuta pe cei cu alopeci androgenica !Sa stiti ca este destul de greu sa ii spui pacientului foarte tanar ”ca va ramane cu chelie ” ! In schimb in caderea parului reactionala ( efluvium telogen ) prin tratament rezultatele sunt foarte bune !

    RăspundețiȘtergere
  5. Ma numesc Eleni,am 28 de ani si am probleme de cadere a parului de foarte multi ani,ma confrunt cu aceasta problema!Am mers la medic am facut nenumarate tratamente.Am facut nenumarate analize medicale,se pare ca intern am nimic.Doctorul mi-a pus dignosticul de alopecie androgenica.In prezent iau tratamentul la indicatia medicului si anume:proscar de 5mg,o jumatate de pastila pe zi,Vigantoletten 1000,1 pe zi,Zinkit 2 pe zi si Pantotenat de Ca si Rogaine(minoxidil de 5%)si sampon alpecin pt par gras.Crede-ti ca am sanse cu acest tratament?Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  6. Ma numesc Loredana, am 19 ani si de 4-5 ani am fost diagnosticata cu alopecie androgenetica. Am tot folosit fel de fel de tratamente : revalid, minoxidil 2 si 5%, inneov (vitamine pt par), sampon sebamed si alpecin c1, alopexy...iau si euthyrox pt probleme la glanda tiroida, hipofunctie. Nu stiu ce sa mai fac..in fiecare zi imi cad pumni de par si am ajuns sa urasc sa ma mai uit in oglinda, iar de iesit din casa, ies doar cand e neaparata nevoie. Nu mai stiu de prieteni, de iesiri.. mi-e rusine sa ies din casa. Spuneti-mi ce sa mai fac...ce solutii mai am ?!

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna ziua,

    Si mie a inceput sa-mi cada destul de grav parul si s-a rarit in crestetul capului. M-am interesat mai mult despre tratamente si am vazut ca Rogaine ce contine minoxidil de 5 % ar fi o buna solutie. Credeti ca ar fi un tratament bun? Mentionez ca am 24 de ani si ca zona afectata nu este foarte extinsa. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am folosit minoxidil de 2% apoi de 5% dar nici un rezultat

      Ștergere
  8. Si eu am folosit Rogaine aproximativ 2 ani. Rezultatul a fost mai mult decat vizibil insa, dupa stoparea tratamentului situatia a revenit.... ba chiar mai rau decat inainte de inceperea utilizarii Rogaine. Din pacate minoxidilul da dependenta si renuntarea la el inseamna reualrea cosmarului :(

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna ziua am si eu o problema scalpul meu miroase destul de urat stiti vreun tratament cu roade am fost la dermatolog si mi-a dat in 6 luni 8 retete fara leac

    RăspundețiȘtergere
  10. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu exista niciun medicament bun entru asa ceva? Sunt multe pe piata, dar nu stiu vreunul sa fie recunoscut pentru rezultatele sale

    RăspundețiȘtergere