sâmbătă, 30 aprilie 2011

DERMATOMIOZITA



CAUZA dermatomiozitei este încă discutată.

Există un proces autoimun, unele teorii spun că este implicat un virus - virusul Coxsackie B sau un parazit –Toxoplasma gondii.

DERMATOMIOZITA este o afecțiune severă în care apare suferința musculară ( miopatie inflamatorie ) asociată cu leziuni cutanate caracteristice.


CUM SE MANIFESTĂ?

Apare dificultate la ridicarea de pe scaun, la urcarea străzilor sau la menținerea mâinilor deasupra capului, care se accentuează progresiv în săptămâni sau luni .
Este vorba despre o astenie musculară progresivă și simetrică care afectează mușchii centurii scapulare si pelvine, ai gâtului și faringelui . Apar dureri musculare (mialgii ) și sensibilitate la palparea mușchilor afectați, dureri articulare, uneori greutate la înghițire (tulburării de deglutiție ) și fibroză pulmonară ( cu greutate în respirație ) .

MANIFESTĂRILE CUTANATE apar obligatoriu .

Cel mai adesea întalnim așa-numitul ” eritem în ochelari ” – zonă roșie- violacee la nivelul pleoapelor și periocular. Deasemeni poate apare roșeața – eritem în zonele cu proeminențe osoase ( articulații mâini, genunchi și coate ) .

Pentru DIAGNOSTIC se recomandă dozarea enzimelor de origine musculară - creatin fosfokinaza serică - CPK este cel mai util indicator al activității bolii, aldolaza serica, LDH.

Foarte utilă este si ELECTROMIOGRAFIA și EXAMENUL HISTOPATOLOGIC AL MUȘCHILOR.

Se dozeaza numerosi autoanticorpi (anti-Jo1, anti-Mi2 etc).

Deoarece uneori dermatomiozita poate precede o neoplazie ( cancer ) – plămân, sân, ovar, uter, stomac, colon se recomandă examinarea clinică atentă și urmărirea pacienților pentru DESCOPERIREA PRECOCE A UNUI EVENTUAL CANCER .


TRATAMENTUL DE ELECȚIE este corticoterapie pe cale generala, dar și imunosupresoare, antimalarice, kinetoterapie adecvată (pentru a preveni contracturile ), fotoprotecție .


Dermatocosmetologie- sănătatea pielii tale - claticioana@gmail.com

Dr Oana Clătici - medic primar dermatovenerologie

Un comentariu:

  1. Buna ziua si mul.d-nei dr. ptr.articol.Am fost diag.in 2004 cu dermatomiozita,mentionez ca am55 ani.Am urmat trat.medicam.+alternativ,acum ma simt mult mai bine,dar am o perioada cind a declansat f. tare afec.dermato,va intreb daca poate fi confundata cu psoriazisul,deoarece am mers la Iasi la un dr.dermatolog si mi-a zis ca este psoriazis,deoarece am zone ff pigmentate violet-maroniu diasupra labei piciorului,cot,genuki unde a si aparut,iar degetele crapate si articulatiile inflamate.Multumesc si multa sanatate va doresc!

    RăspundețiȘtergere