vineri, 5 noiembrie 2010

TRATAMENT NATURIST îN HERPES


FITOTERAPIE ÎN HERPES


Se utilizează plante cu efect antivirotic .

1. Infuzie din busoioc de câmp ( Prunella vulgaris ), trifoi roșu ( Trifolium pratense ), pelin ( Artemisia absinthium ), coajă de măr ( Malus domestica ).


Cercetările efectuate asupra busuiocului de câmp au evidențiat substanțe care inhibă HSV1 și HSV2 , neprezentând efecte asupra altor viruși . Prezența pelinului nu este întâmplătoare ( are acțiune antivirotică benefică în herpes și remediază dereglajele gastrice – indigestia – cauză frecventă în apariția herpesului ) .
Se realizează un amestec omogen și în părți egale al componentelor vegetale uscate . Ceaiul se administrează intern (infuzia se realizează din o lingură de amestec la o cană de apă ) - 2 căni pe zi și se aplică extern sub formă de cataplasme sau spălături ( 4 linguri la o cană de apă )


2 Infuzie dintr-un amestec de rădăcini de stejar ( Radix Quercus ), flori de mușețel ( Flores Chamomilae ), frunze de salvie ( Folium salviae ), sulfină ( Herba meliloti ) în părți egale


3 Urzica, flori de rozmarin ( Flores rosmarini ), frunze de pătlagina (Folium Plantaginus ), Fumarica – în părți egale ( 1 linguriță de amestec la o cană de apă ) - 2 căni pe zi

4 Ceai de brusture

Se poate înlocui busuiocul de câmp și trifoiul roșu cu conuri de hamei ( Humulus lupulus ) .

Se pot tampona leziunile cu suc proaspăt de gulie sau cu frunzele zdrobite ale acestei legume .

Se mai recomandă utilizarea drojdiei .

Zilnic 2-3 căni de infuzie 3 frați pătați – ( Viola tricolor )

Tinctura din flori de gălbenele – ( Flores Calendulae) - 20 picături de 3 ori pe zi

Unguent de gălbenele , unguent de Roiniță ( Melissa Officinalis ), unguent sau tinctură de propolis sau Ulei de sovarv( Origanum vulgare)

Unguent cu Echinacea , ulei de catină


HOMEOPATIE ÎN HERPES

Criza de herpes răspunde bine la tratamentul homeopatic , cu condiția ca acesta sa fie inițiat chiar de la primele simptome , înainte de apariția veziculelor , când pacientul resimte mâncărimi sau înțepături .

Puseele de herpes bucal se produc în urma unor evenimente precise , adesea ușor reperabile : expunere la soare , febră , stres și alternează cu alte afecțiuni dermatologice , alergice sau generale . Ele sunt unele din manifestările de teren care se tratează cu medicamente de fond , precum Sulfur, Lycopodium, Arsenicum Album și în cazul herpesului labial solar în mod deosebit Natrum muriaticum .

Puseele de herpes genital – apar la fiecare ciclu , înainte sau în timpul menstrelor, sau cu ocazia unor emoții sau supărări . Localizarea genitală și caracterul recidivant indică Thuya sau Medorhinum și foarte des Sepia, ale căror caracteristici reacționale corespund foarte bine celor mai multe cauze de herpes genital. Declanșarea în urma unui stres indică medicamente precum Staphysagria sau Ignatia . Medicamentele de teren sunt prescrise în general în doze lunare în 15 CH, timp de cel putțn 6 luni .
Bineințeles, medicamentele simptomatice vor fi date la fiecare criză și se vor alege după aspectul și localizarea leziunilor.
De la primele simptome , edem cu senzație de înțepare –Apis 15 CH – 5 granule de 3-4 ori în primele 2 ore .

Apoi, dacă apar vezicule – Rhus toxicodendron 7 CH câte 3 granule de 6 ori pe zi .

Dacă este herpes genital : Croton tiglium 7 CH odată cu Rhus toxicodendron 7 CH .



În caz de herpes recidivant se va utiliza Vaccinotoxinum 30 CH – câte 10 granule lunar timp de mai multe luni .


SFATURI ALIMENTARE ÎN HERPES

Studiile științifice au demonstrat că marii consumatori de ciocolată, alune, nuci, mazăre, fasole, linte au incidență crescută de apariție a herpesului ( aceste alimente conțin o substanță numita arginină care stimulează virusul ) . La polul opus sunt alimentele cum ar fi carnea de pui, cartofii – bogate în lizină – care mențin virusul în stare latentă, limitând apariția recidivelor herpetice .

Evitați deasemeni grăsimile animale și carnea grasă, untul, smântâna .

Se recomandă să se evite hrana care conține aditivi alimentari .

Aportul fructelor și legumelor proaspete în dieta bolnavului de herpes trebuie să fie mare ( datorită conținutului ridicat în vitamina C contribuie la inhibarea virusului) .

Nu se aplică spirt medicinal, alcool, iod, rivanol . Leziunile nu se acoperă , nu se pansează – leziunea herpetică rămâne descoperită pentru a se putea usca.


Dermatocosmetologie - sănătatea pielii tale

Dr Oana Clătici - claticioana@gmail.com

miercuri, 27 octombrie 2010

DETOXIFIEREA ORGANISMULUI ȘI AFECȚIUNILE CUTANATE



Viața noastră se desfășoară adesea ca un film dat pe derulare rapidă ! Prea grăbiți să realizăm ceea ce ne dorim , uităm adesea să ascultăm semnalele de alarmă pe care corpul nostru ni le trimite ! Ne simțim obosiți și ne lipsește energia , suntem ușor iritabili și avem gânduri sumbre ! Aflăm cu surprindere că avem valori crescute ale tensiunii arteriale , probleme digestive ( constipație , balonări ) , iar pielea și părul nostru și-au pierdut strălucirea !!
Zilnic ne expunem unui mediu poluat , substanțe toxice pătrund în organism prin aerul inspirat , prin alimentație , prin consumul de medicamente .
Pentru foarte mulți , pielea nu reprezintă altceva decât un înveliș al organismului care are nevoie doar de unele îngrijiri – spălată , protejată de căldură și frig etc – dar care nu are un rol prea important în desfășurarea proceselor vitale !
Total neadevărat ! PIELEA ESTE UN ORGAN VIU și reflectă starea de sănătate a persoanei ! Este cel mai mare organ al corpului , greutatea ei la omul adult reprezentând circa 6% din greutatea totală . Este cartea noastră de vizită dar în același timp este cea care ne dă informații importante despre funcționarea organelor interne!
Pielea este permanent în contact cu factorii externi , protejând întregul corp de eventuale traumatisme , de microbi , de radiațiile solare , dar îndeplinește și alte funcții importante : de excreție , alături de rinichi și tubul digestiv , eliminând sudoarea prin glandele sudoripare și , prin aceasta , îndepărtând din corp toxinele și sărurile în exces / de secreție , prin glandele sebacee , a sebumului necesar ungerii pielii și părului și realizarea la suprafață a unui înveliș cu aciditate crescută care distruge microbii / de termoreglare prin vasodilatare și vasoconstricție - contribuie la acest proces , uneori și transpirația / de depozit pentru grăsimi și sânge / metabolică prin producerea pigmentului melanic care are rol de protecție împotriva radiațiilor solare nocive / de asemenea produce keratina , peste 70 hormoni , vitamina D și histamina / de absorbție pentru unele substanțe hidro- sau liposolubile , medicamentoase și cosmetice . De asemenea , pielea contribuie la reglarea presiunii sanguine , împiedică apa să iasă din organism , datorită structurii nervoase complexe are rol în sensibilitatea tactilă , sesizează rapid diferențele de temperatură și durerea și transmite imediat creierului percepțiile pe care le primește .

Între starea fiziologică generală a corpului și piele există o strânsă legătură , diferitele afecțiuni dermatologice fiind de multe ori strâns legate de afectarea organelor interne !

TULBURĂRILE DIGESTIVE au o influență determinantă asupra bunei funcționări a pielii . Lipsa unor alimente sau componente ale acestora , folosirea exagerată a unor alimente , un stomac prea încărcat , intestine prea leneșe pot determina în unele cazuri , boli ale pielii , cu efecte foarte neplăcute
Un tract intestinal prea încet , cu evacuări rare și la intervale inegale , se reflectă pe piele prin iritarea și congestionarea tenului și în unele cazuri prin apariția coșurilor ( acnee ) , agravarea dermatitei seboreice . Deasemeni poate favoriza apariția acneei rozacee ( roșeață predominant la nivelul obrajilor , nasului și frunții , cu leziuni mici rosii – și leziuni cu un vârf galben – pustule și dilatații vasculare de culoare roșie :telangiectazii ) . Pielea este lipsită de strălucire , îți pierde elasticitatea și se ridează , apar pete de culoare închisă sau dilatații vasculare , părul este lipsit de volum și cade cu ușurință , unghiile sunt friabile și se rup ușor !

Tulburările digestive sunt responsabile de apariția sau agravarea diferitelor erupții cutanate – de exemplu eczeme , prurigo , psoriazis . Din cauza stomacului prea încărcat și a unei digestii prea leneșe pe piele pot apare leziuni de herpes sau mâncărimi ale pielii ( urticarie , alergii ).
Culoarea pielii depinde de proporția pigmenților din compoziția sa ! Atunci când în organism există anumite boli , primim informații !
Se descrie fața tipică de fumător – ”smoker face ” – cu piele închisă la culoare , atrofică , lipsită de strălucire și vitalitate , cu pete închise la culoare ( pete pigmentare ) , cu riduri în jurul buzelor și ochilor . Cearcănele pot fi ereditare dar și determinate de stres , oboseala , fumat , somn insuficient , alimentație dezechilibrată .
Culoarea galbenă a pielii semnalează afecțiuni ale stomacului , splinei , ficatului sau vezicii biliare ! Paloarea feței poate fi un semn al anemiei !

CARE ESTE ELEMENTUL COMUN CARE SE REGĂSEȘTE în toate afecțiunile de mai sus ?

Când v-ați gândit ultima oară să faceți ”curățenie generală ” și în corpul dumneavoastră , să încercați să fiți mai atenți la alimentație , la consumul de apă plată , la orele de somn și la expunerea la poluare sau soare în exces ? V-ați gândit vreodată la toxinele care se acumulează în organism ? În mod normal , toxinele sunt eliminate prin intermediul colonului , rinichilor , plămânilor , ficatului și prin piele ! Dar în cazul afecțiunilor hepatice , renale , respiratorii sau cutanate , în cazul unor disfuncții ale colonului sau probleme de digestie , procesul de eliminare , neutralizare și transformare a toxinelor din organism este deficitar !

In aceste condiții , DETOXIFIEREA ORGANISMULUI ESTE ABSOLUT NECESARĂ și va determina o mai bună funcționare a organelor interne , cu ameliorarea și chiar vindecarea afecțiunilor cutanate !!



Dermatocosmetologie - sănătatea pielii tale

Dr Oana Clătici - claticioana@gmail.com

duminică, 24 octombrie 2010

PREVENIREA VENECTAZIILOR ( TELANGIECTAZIILOR )

- Controlați-vă greutatea

- Faceți exerciții fizice cu regularitate pentru îmbunătățirea circulației sanguine : înot , alergare , plimbare

- Evitați ortostatismul ( statul în picioare ) prelungit . Dacă o faceți , deplasați greutatea de pe un picior pe celălalt la câteva minute

- Nu încrucișați picioarele când stați jos

- Evitați hainele strânse care vă strâng talia , partea de jos a abdomenului , picioarele

- Adoptați o dietă săracă în sare , bogată în alimente ce conțin fibre ( fructe , cereale integrate , tărâțe )

- Evitați expunerea la soare

- Evitați fumatul

- Faceți dușuri cu alternare de apă rece și caldă la nivelul picioarelor


Dermatocosmetologie - sănătatea pielii tale

Dr Oana Clătici - claticioana@gmail.com

vineri, 15 octombrie 2010

TRATAMENTUL VENECTAZIILOR - TELANGIECTAZIILOR



Odată apărute venectaziile , se poate realiza tratament parțial cu unguente sau geluri cu heparină su arnica .

Pe cale generală se administrează flavonoide și vitamina C .

Metoda cea mai eficientă de tratament este LASERTERAPIA – CUTERA XEO este un sistem laser superior pentru tratamentul acestor vase de sânge inestetice , care combină frecvența ideală de 1064 nm cu paramentri flexibili .
Tratamentul se adapteaza pentru fiecare pacient ( se pot trata venele fine pana la vene profunde reticulare cu diametru pana la 3,5 mm ) . Se emit pulsuri de energie luminoasă care realizează coagularea sângelui din vase , ulterior absorbit de corpul nostru . In funcție de dimensiune , număr și culoarea vaselor de sânge pot fi necesare 1-2 ședințe . Pacientul simte o ușoară înțepătură când pulsul este transmis prin piesa de mână . După tratament nu există durere. După tratamentul vaselor mari , un pigment mai închis poate persista săptămâni , luni de zile .

Deasemeni vasele sparte pot apare și datorită unui masaj agresiv sau cafeinei prezente în anumite unguente anticelulitice . Masajul anticelulitic amelioreaza aspectul de ”coajă de portocală” , dar poate provoca venectazii și agravează vergeturile .

Datorită schimbărilor hormonale la femei ( pubertate , premenstrual , sarcină , menopauză ) , hormonii feminini tind să relaxeze pereții venelor . Tratamentul cu hormoni de substituție și contraceptive orale pot crește riscul apariției varicelor și telangiectaziilor . Dacă aveți celulită dar și vene sparte și vergeturi , alegeți atent trataemtul , pentru că ameliorând o afecțiune le puteți agrava pe celelalte !


Dermatocosmetologie - sănătatea pielii tale

Dr Oana Clătici - claticioana@gmail.com

joi, 30 septembrie 2010

VENECTAZIILE - VASELE SPARTE - CE SUNT ȘI DE CE APAR?




Trebuie făcută distincția între VARICE și VENECTAZII ( sau TELANGIECTAZII ) !

Varicele și venectaziile sunt 2 afecțiuni distincte ale sistemului circulator . Afectează vase de tipuri diferite și evoluează diferit .

VARICELE ( de la latinescul ” varix” – răsucit ) reprezintă dilatații ale venelor și au implicații medicale severe datorită complicațiilor ( tromboză venoasă profundă ) .

VENECTAZIILE reprezintă dilatații ale unor vase mici din piele – venule și capilare - și se datorează unei fragilități a peretelui vascular .
Apar frecvent pe picioare , dar există și alte localizări – pe față sau pe corp .


CE SUNT VARICELE ?

Venele sunt cele care transportă sângele din corp către inimă ( este un sânge mai închis la culoare pentru că oxigenul a fost utilizat de către corp ) .
Vorbind despre venele de la picioare , ele au niște valve care ajută ca sângele să se miște ăn direcția dorită ( sunt ca niște uși micuțe care se închid după ce trece sângele prin ele pentru a-l împinge mai departe și a nu-l lăsa să se întoarcă ) .
Îmbătrânind , valvele nu mai funcționează perfect , o parte din sânge rămâne în venă și apare vena varicoasă ( cu implicarea factorilor genetici , ortostatism prelungit , obezitate , sarcina , tulburări endocrine ) .

CE SUNT VENECTAZIILE ?


Venectaziile pun probleme mai ales de ordin estetic !
Tratamentul venectaziilor nu este o decizie medicală , ci o decizie personală . Felul în care te vezi pe tine te definește și te integrează în societate .
Unele femei nu consideră venectaziile ca pe un factor menit să le dezavantajeze . Dar există și multe femei preocupate de tratarea acestor vase sparte , care apar de regulă pe coapse. Prezența acestor venectazii creează anumite complexe datorită imposibilității purtării fustelor scurte .

CUM ARATĂ VENECTAZIILE ȘI DE CE APAR ?

Venectaziile apar pe picioare și pe față ca niște linii de culoare roșie sau albastră , scurte , fine , centrate de un punct sau ca o pânză de păianjen și se pot întinde .

Vasele sparte ( telangiectaziile ) se pare că au origine hormonală , pentru că femeia este principala victimă . La început sunt izolate , apar pe partea externă a coapselor și gambe , dar în timp pot forma adevărate rețele – culoare roz , albastru , mov-închis dacă sunt situate mai adânc sub piele .

La originea vaselor sparte stau predispoziția genetică ( 90% ) și factorii precipitanți

- hormoni feminini tind să relaxeze pereții venelor ( menopauză , contraceptive orale și alte medicamente ce conțin estrogen- progesteron)
- ortostatismul prelungit ( statul în picioare )
- expunere la soare ( telangiectazii pe nas și obraji la persoanele cu piele deschisă la culoare )
- consumul de alcool , fumatul

Factorii care afectează microcirculația sunt și ei implicați :

- epilare cu ceară fierbinte
- băi fierbinți , saună
- supraponderali
- alimentație dezechilibrată
- sensibiliatea la căldură
- contraceptive orale
- masaje agresive anticelulitice


Dermatocosmetologie -sănătatea pielii tale

Dr Oana Clatici - claticioana@gmail.com

duminică, 26 septembrie 2010

ANGIOSARCOMUL ÎN CANCERUL DE SÂN


LEZIUNILE PIELII LA PERSOANELE CU CANCER DE SÂN

POT DETERMINA APARIȚIA DE TUMORI AGRESIVE




Cercetările medicale semnalează că la pacientele tratate chirurgical sau prin radioterapie pentru cancer de sân există un risc crescut de apariție a angiosarcomului , o formă rară de cancer cu origine în vasele sanguine .

În prezent , cercetătorii de la Loyola University Health System din Marywood încearcă să identifice un posibil precursor al angiosarcomului , căutând markeri care să fie factor predictiv pentru apariția acestei forme de cancer înalt invaziv , cu rată rapidă de creștere și rată crescută a mortalității . O atenție deosebită trebuie acordată leziunilor atipice vasculare .

Este importantă supravegherea pielii la pacieții cu istoric de chirurgie sau radioterapie pentru cancer de sân , inclusiv orice leziune aparent benignă !



Dermatocosmetologie - sănătatea pielii tale

Dr Oana Clătici - claticioana@gmail.com

joi, 9 septembrie 2010

PIERCINGUL - ne expune la diverse riscuri !


Piercingul reprezintă opțiunea frecventă a tinerilor care trebuie să știe că se expun unor riscuri dacă intervențiile sunt realizate de personal nespecializat sau dacă nu respectă anumite reguli !

Cele mai populare zone ale corpului pentru piercing sunt nările , sprânceana , urechea , limba și buricul .

PIERCING LINGUAL

– Limba are o structură specială , fiind foarte vascularizată și se află în cavitatea orală care este o cavitate ce conține numeroase bacterii cu potențial periculos . Este recomandat un metal cât mai inert în mediul bucal : aur de 18 K sau 24 K , titan , niobiu sau oțel inoxidabil . Persoanele cu risc de alergii este recomandat să evite nichelul . Înaintea realizării piercingului este bine să fie rezolvate toate problemele dentare si gingivale pentru ca mediul bucal să fie cât mai puțin încărcat cu bacterii .

Riscuri posibile :

- afectarea simțului gustului
- cantitatea de bacterii din gură crește riscul infecțiilor , mai ales în cazul igienei deficitare ( se recomandă spălarea pe dinți după fiecare masă)
- potențial de transmitere a virusului hepatitei B și C , HIV
- afectarea nervilor limbii – amorțeala , probleme în mișcarea limbii
- contactul cu gingiile poate determina rănirea sau chiar retracție gingivala ( bilele lovesc gingia marginala din jurul dinților și produc retragerea acesteia / odată cu gingia se retrage ți osul și poate apare mobilitate dentară – dinții încep să se miște ) . Aceste modificări sunt ireversibile ăi nu mai pot fi tratate , pentru că osul odată retras nu mai crește .
- afectează mestecarea , înghițirea alimentelor și claritatea vorbirii
- fisurarea dinților
- dacă sunt afectate vasele de sânge poate apare sângerare abundentă ( atingerea arterei linguale în timpul realizării piercingului este extrem de periculoasă și hemoragia ( sângerarea ) nu poate fi oprită decât prin sutură ( coasere )
- reacții alergice la metal

Vindecarea completă a limbii după un piercing lingual se realizează după 2-3 luni . Trebuie să știți că spre deosebire de alte tipuri de piercing ( sprânceana , nas ) acest tip de piercing ( alături de piercingul limbii ) este mai periculos. Fiind realizat de personal fără studii medicale vă supuneți unor riscuri mari .

Timpul de vindecare este timpul necesar vindecării canalului în care a fost inserată bijuteria . Până la vindecarea completă nu este recomandat să scoateți sau să schimbati piercingul . Este obligatorie păstrarea unei igiene personale corespunzătoare ăi folosirea unei soluții dezinfectante . În cazul piercingului lingual evitați în primele zile consumul de lactate și de băuturi carbogazoase .

PIERCING ÎN BURIC – acest gen de piercing se pare că este cel mai popular ( fiind urmat de cel in limbă ) . Pentru femeile însărcinate inelul în buric este foarte periculos mai ales după luna 5 de sarcină ( prin creșterea abdomenului zona buricului va fi forțată și de aceea se recomandă renunțarea la piercing ) . Vă expuneți deasemeni riscului infectților .

Activitățile de piercing se realizează în cabinete de înfrumusețare corporală care trebuie să respecte anumite norme de igienă :

- folosirea de mănuși sterile de tip chirurgical în timpul executării procedurii doar pentru un singur client
- mănușile se înlocuiesc ori de cate ori este întreruptă activitatea și operatorul efectuează operațiuni care duc la contaminarea acestora precum și daăa acestea sunt înțepate sau rupte în timpul procedurii
- în vederea prevenirii transmiterii hepatitei B se recomandă imunizarea ( vaccinarea ) personalului implicat , atât pentru protecția acestuia cât și a clientului
- există situații în care procedura de piercing poate avea consecințe negative asupra sănătății clientului ( care trebuie informat ) : diabet zaharat , hemofilie ( sângerări care se opresc greu) , boli de inimă , boli dermatologice – leziuni ale pielii sau sensibilitatea pielii la săpunuri , dezinfectante , alergii la metale ( nichel - etc) , boli transmisibile , epilepsie , sarcină, alăptare , cicatrici cheloide , deficite imunitare .
- este interzisă efectuarea operațiunilor de piercing corporal persoanelor cu vârsta sub 16 ani ( pentru vârsta 16 -18 ani este obligatoriu ca minorul să fie însoțit de părinte sau tutore care va și declara pe versoul declarației pe proprie răspundere că minorul are permisiunea lui pentru aceasta procedură )
- este interzisă efectuarea piercingului organelor genitale la persoanele care nu au împlinit 18 ani


COMPLICAȚII CARE POT SURVENI DUPĂ PIERCING :

- alergie la bijuterie – în special după expunere la nichel sau alte metale și substanțe toxice
- deplasarea bijuteriei – când se folosesc bijuterii neadecvate de piercing , destinate altor părți ale corpului , dacă bijuteria este prea subțire sau dacă este mișcată mult înainte de vindecarea rănii
- cicatrizare defectuoasă
- inflamare locală severă – mult mai periculoasă în piercingul oral
- infecții locale
- septicemie ( foarte rar ) – infecție sistemică gravă care poate afecta întregul organism și necesită îngrijiri medicale imediate de specialitate
- sângerare – mai ales pentru zona genitalaă, limbă și buzele


PENTRU PIERCING URECHE , NAS , SPRÂNCENE

- pistoalele de introdus cerceii în ureche se folosesc doar pentru lobul urechii și nu pentru alte zone din corp . Pentru nări și cartilagii se folosește numai un ac chirurgical special din titan , niobiu , aur sau oțel inoxidabil .


PIERCINGUL este o modalitate de exprimare a apartenenței la un anumit grup , un semn al libertății ! Important este să fiți informați asupra posibilelor riscuri la care vă expuneți ! Cele mai periculoase sunt piercingul în limbă , în buză , precum și cele de la nivelul ombilicului ( buricului ) și organelor genitale !



Dermatocosmetologie - sănătatea pielii tale

Dr Oana Clătici - claticioana@gmail.com